În articolul precedent despre diabetul gestațional am descris modul în care, in ultimul trimestru de sarcină, este blocată, progresiv, folosirea glucozei în celulele materne. Scopul: să existe permanent glucoză la dispoziția fătului. 
Dar, apare întrebarea: care este combustibilul alternativ pentru organismul matern. Răspunsul: grăsimile. 
Si anume: aceleași substanțe sintetizate în placenta, care induc progresiv blocarea acțiunii insulinei în organismul matern (adică blocarea efectului insulinei de a introduce glucoza în celulă), promovează mobilizarea grăsimilor din depozitele materne. Pentru ca grăsimile reprezintă substratul alternativ de hrană pentru celula vie. Mai precis este vorba despre acizii grași liberi, care sunt metabolizați - degradați în celulă (procesul de beta-oxidare); rezultă asfel eliberarea de energie, dar și corpii cetonici, care se elimină urinar, și respirator. 
Iata de ce în ultimul trimestru de sarcină crește concentrația tuturor grăsimilor în sânge: lipide totale, trigliceride, acizi grași liberi, colesterol. Adică pacienta nu are nici o vină, nu a greșit alimentar, așa cum i se spune câteodată. Așa încât este normală acesta creștere a grăsimilor în sânge. Dar, deși normală, această creștere este nocivă pentru organism, întrucât afectează arterele (endoteliul). Din fericire nu se întîmplă ceva rău, pentru că această acțiune se întinde pe o perioadă scurtă de timp, adică ultimele săptămâni până la naștere. 

Totuși nu trebuie să uităm ca arterele (endoteliul) sunt deja în suferință consecință a glucozei din sângele matern, care este din ce în ce mai des în cantitate din ce în ce mai frecvent spre limita de sus a normalului. Așa încât creșterea treptată a grăsimilor în sângele matern, alături de efectul glucozei crescute, constituie una dintre căile de solicitare , biologic vorbind, a organismului matern în sarcină. 

Acum vreau să clarific un lucru. Și anume, tot ce am descris până acum constituie modificările normale ale metabolismului glucozei în sarcina. Normale, dar afectând sănătatea mamei, deși, repet, se încadrează în normal. 
Exista, însă, în sarcina, și diabetul manifest, adică boala diabet. Adică situația în care glucoza este permanent crescută mult peste limita normalului. Iar aceasta creștere mare, permanentă, a glicemiei duce la efecte progresiv grave, și treptat multiple complicații, în cazul în care nu există tratamentul adecvat. 
Trebuie subliniat ca, în sarcină, diabetul manifest poate să apară la orice pacientă, oricât de perfectă ar fi ea din punct de vedere stil de viață și dietă. Și de aceea trebuie intotdeauna, la începutul trimestrului trei, efectuate testele necesare pentru diagnosticarea eventualului diabet, chiar dacă nu există semne clinice în acest sens. Vreau să menționez și faptul ca apariția semnelor clinice în diabet înseamnă, practic, apariția complicațiilor.
Iar pentru diagnosticare investigația centrală este testul de toleranță la glucoză.